Colectia de papusi Barbie BMR1959 sarbatoreste si pune in valoare atat stilul clasic Barbie, atat de indragit de catre noi toti, dar si influenta data de tendintele actuale, moderne si felul in care acestea influenteaza brand-ul. Aceste papusi cu atitudine si stil puternic, indraznet, redau aspectul atat de divers gasit in moda de strada din ziua de azi. De la piese vestimentare combinate in moduri unice, la haine inspirate din moda anilor ’90 sau materiale si imprimeuri absolut fantastice aceasta colectie ne vorbeste despre stilul personal, unic pentru fiecare dintre noi.
Modelul Bike Shorts prezinta o bluzita cu decupaje si imprimeu in partea din fata peste un costum de curse cu detalii atent realizate si blocuri de culoare in alb si negru. Pantofii sport intr-o culoare puternica de roz si borseta din talie albastra adauga un plus de stil si de culoare. Cerceii lungi si inelul mare, cu logo-ul colectiei, ii completeaza cu succes stilul. Parul atat de lung, impletit, este aranjat intr-un coc.
Papusa Barbie BMR1959 Block Sweatshirt ne incanta cu bluzita plina de blocuri de culoare, la baza gatului, cu panglicile albe ce atarna vesele si cu pantalonasii plini de dungulite vesele. Adidasii tip soseata cu imprimeu si sapca de culoare verde peste parul blond, atat de carliontat, ii completeaza stilul.
Papusa Ken Logo Hoodie prezinta un hanorac in doua culori, rosu si portocaliu, alaturi de o pereche de pantalonasi sport cu imprimeu specific. Accesoriile alaturi de care se livreaza includ ochelari stil aviator, o borseta pe umar si papuci cu detalii aurii.
Modelul Vinyl Jacket face o adevarata declaratie de moda in rochita cu gluga, plina de imprimeu floral pe fundalul rosu, jacheta din vinil transparent si cizmulitele cu apect metalic. Ochelarii de soare de culoare galbena, cerceii stralucitori si parul chic, prins in coada, ii completeaza stilul.
Motocross Dress poarta cu mult stil o rochie lunga, cu guler inalt, culori vesele si logo-ul BMR1959 in partea din fata. Isi asorteaza rochia cu jacheta tip denim, adidasi albi cu platforma, bereta in culori puternice si cerceii rotunzi.
Papusa Ken Neon poarta o geaca parca din puf cu imprimeu pe partea inferioara peste salopeta verde neon. Detaliile atent alese includ pantofi sport cu talpa groasa, ochelari de soare si un colier de dimensiuni generoase. Parul verde neon si machiajul indraznet ii completeaza stilul.
Fiecare papusa din colectia Barbie BMR1959 este complet articulata, se livreaza intr-o cutie de colectie din carton natur si include un stand pentru expunere.